Undeva, prin 1996, în preajma alegerilor prezidenţiale, vedeam la televizor o femeie care spunea, printre lacrimi “Votaţi ! Fiul meu a murit în 1989 pentru ca voi să puteţi merge acum la vot !”. Aveam doar 14 ani atunci, dar apariţia ei m-a impresionat şi mi-am zis în sinea mea că, din momentul în care voi împlini 18 ani, mă voi prezenta mereu la vot. Am făcut-o de atunci de fiecare dată, fie că a fost vorba de alegeri prezidenţiale, locale, ori un simplu referendum. Anii au trecut însă şi o dată cu ei, entuziasmul votantului tânăr. Crezul că printr-o simplă ştampilă pun umărul la bunăstarea ţării, că prin vot aleg să mă conducă cel (sau cei) care mă reprezintă şi alte rahaturi asemănătoare s-a şters cu totul, fiind înlocuit doar de scârbă, dispreţ şi o oarecare urmă de ură.

Am ajuns în anul de graţie 2009 să îmi fie silă de ei. De nesimţirea şi demagogiile lor. Nu mai dau doi bani pe importanţa mersului la vot şi pe îndemnurile ieftine pentru umplerea urnelor. Sunt un alegător scârbit. În 89 au murit oameni nevinovaţi pentru ca alţi ticăloşi – mulţi!-  să poată fura în 20 de ani cât alţii în 200. Am citit prea mult, am văzut şi am trăit prea multe până acum ca să mai pot fi impresionat de orice slogan sau apariţie electorală, indiferent de numele partidului aflat în cursa pentru putere.


Nu mai dau doi bani pe importanţa votului în România. Duminică e iarăşi zi de vot. Dacă m-am săturat de un netrebnic cu un aspect fizic respingător care loveşte copii în campanii electorale, de Udrea, Boc, Hayssam şi de maşinăria-portocalie-de-pus-ţara-pe-butuci, schimb direcţia şi îl aleg pe Geoană. Un bun prilej să îmi aduc aminte că, o dată cu el, nu îl aleg pe “Johannis prim-ministru” (despre care am oricum rezervele mele) ci îmi exprim acordul pentru învierea unei găşti extrem de “vesele”, cu prezenţe fenomenale  gen Vanghelie, Ceauş…pardon, Iliescu, Mitrea, Năstase, Hrebenciuc şi mulţi alţii. Din nou, ca un blestem, aş fi nevoit să aleg “răul” mai mic , după ce făcusem acelaşi lucru şi în 2000 cu perechea Iliescu-Vadim ori la partida din 2004, Băse vs. Năstase.

Nu mai dau doi bani pe importanţa votului în România. Nu, n-am fost fan Antonescu, pentru că am depăşit stadiul naivităţii. Da, îi detest şi pe cei duşi cu sorcova gen Becali sau Vadim din motive evidente . M-au amuzat în cantităţi diverse personaje precum Ninel Potârcă sau Remus Cernea. Şi nici pe restul candidaţilor n-aş fi dat mai mult de doi bani frumoşi. Asta pentru că am înţeles, după 20 de ani, că ne situăm la nivel politic undeva pe-o linie cu Congo (sau mai rău?) şi că România n-o să ajungă Occidentul din urmă nici într-o sută de ani cu astfel de mentalităţi existente astăzi atât la politicieni, cât şi la alegători. Alegerile prezidenţiale sunt întotdeauna şi un bun prilej pentru ca naivitatea şi prostia multor români să iasă la suprafaţă, ba mai rău, să se reverse în stradă. “Să-l votăm pe Băsescu, el luptă cu sistemul ticăloşit! El vrea binele ţării! Jos comuniştii!” – “Să-l votăm pe Geoană! El e soluţia perfectă pentru noi! O să aducă ţara pe culmi de progres! Să scăpăm de dictatura lui Băse!” Măi, să fie! Când văd atâta înverşunare în oameni de toate vârstele, mai cu seamă la cei de-o vârstă cu mine, îmi vine să-mi iau lumea în cap. Oamenii ăştia au habar despre ce vorbesc? I-a interesat vreodată cu adevărat situaţia politică din România? Au citit măcar o dată despre “isprăvile” PSDiste, PDListe sau PNListe? S-au lovit măcar o dată în viaţă de “bunăvoinţa” vreunui politician român? Cum să fii un susţinător fanatic al unui candidat când tu habar nu ai de fapt pe ce lume trăieşti , iar trecutul respectivului îţi e complet străin?

E 2009 şi am obosit să mai cred în poveştile politicienilor. Am obosit să aştept – nu un “mesia” politic ci o conducere măcar parţial capabilă. Ce vise stupide! Pentru că dincolo de orice declaraţii belicoase, apariţii în mass-media sau filmuleţe (trucate sau nu!) rămân faptele de vitejie ale multora care au făcut averi colosale în 20 de ani, rămâne aceeaşi Românie săracă, aceeaşi ţară cu un sistem de sănătate bolnav şi cu infrastructura demnă de anii 1900,  rămân aceiaşi politicieni corupţi şi aceleaşi găşti de interese care îşi vor prelungi bunăstarea cu încă 4-5 ani. Prelungire pentru care ar trebui să îmi dau acordul “de bunăvoie şi nesilit de nimeni” duminică, 6 decembrie. Nu mai dau doi bani pe importanţa votului în România.

update:  citeşte şi “Pont vot!” , scris de Andreea Dobre, că tot e “în temă”. Merită!