… şi ajută-mă să nu mai calc pe-acolo câte zile oi trăi ! Cred că e unul dintre cele mai cumplite locuri de petrecut o zi de duminică, în ciuda peisajului care altfel e minunat. Cine spunea că “România e o ţară frumoasă, păcat că-i locuită” avea mare dreptate!
Când am timp şi răbdare o să revin cu alte detalii.
Anul 2009 a fost pentru mine, anul contrastelor. Cu părţi foarte bune, dar şi cu PREA multe părţi proaste. Fără să intru în detalii. 2010 nu se anunţă un an prea grozav, ba mai rău, zilnic la tv ne sperie bau-baul numit criză. Chiar şi aşa, mi-am mai păstrat, ca “rezervă”, o mică doză de optimism. N-o fi dracul chiar atât de negru! Îmi doresc ca în 2010 să îi am pe toţi cei dragi aproape, să fiu sănătos şi să fie un pic mai bine din toate punctele de vedere. La fel vă doresc şi vouă, ba chiar mai mult decât atât. An nou fericit!
În luna decembrie din acest an, am sărbătorit 20 de ani de la căderea -cel puţin teoretică- a comunismului în România. Cine şi-a mai adus aminte de evenimentele din ‘89, i-a comemorat pe cei care au murit atunci pentru o cauză ce astăzi pare naivă. Cei “20 de ani” din profeţia lui Brucan s-au scurs cumplit de repede şi s-au dovedit în primul rând… insuficienţi. Mai avem nevoie de încă vreo 200. Totuşi, 20 de ani înseamnă destul timp pentru ca peste amintirea evenimentelor de atunci să se aşeze un strat gros de praf: astăzi, cu o oarecare întârziere, am descoperit articolul intitulat “Am rămas singur!” al lui Ovidiu Scridon.
E trist când uită românii care au trăit la televizor revoluţia . E trist când tinerii născuţi după 89 nu se obosesc să răsfoiască măcar două-trei pagini pentru a afla ce s-a întâmplat atunci. E trist că după 20 de ani avem parte tot de comuniştii pe care speram să îi vedem înlăturaţi de la putere, nu doar rebotezaţi şi la fel de prezenţi în viaţa politică. Dar când până şi cei care au participat în mod direct nu mai dau doi bani pe comemorarea acelor zile cumplite, atunci chiar avem o problemă. Dacă ne încearcă o lehamite atunci când privim spre trecut, şansele ca viitorul să capete o culoare roz rămăn aproape nule.
Dacă tot sunt aici sărbătorile, fă o faptă bună sau măcar inedită. Intră pe contul tău de facebook/twitter/hi5/myspace, iar apoi caută linkul pe care scrie CANCEL sau DELETE MY ACCOUNT. Cu alte cuvinte, renunţă la porcăriile astea de siteuri care ţi-au acaparat ultimul an din viaţă şi vezi ce se întâmplă. Ia-o ca pe un experiment. Vei vedea că în primele zile va exista tentaţia (sau obişnuinţa?) de a tasta hi5.com, facebook.com, dar şi asta va trece repede. O să îţi dai seama că nici nu eşti mai singur şi nici mai sărac la capitolul “informaţie” decât înainte, ci dimpotrivă- vei vedea că pe internet există cu siguranţă şi alte siteuri ce merită văzute, iar cu oamenii e MULT mai plăcut să te întâlneşti pe VIU decât pe… reţelele de socializare. Umblă vorba prin târg că până şi sexul e mult mai bun dacă e practicat în doi, “live”, decât de unul singur în faţa pozelor de pe hi5. Singurele pierderi pe care le vei avea apăsând butoanele delete vor fi informaţiile vitale pentru progresul omenirii prezente acolo : ce a mâncat ieri Maricica de la 2, cu cine s-a mai întâlnit Săndel din Cluj la cafea sau ce nimicuri îl mai revoltă pe nea Pandele, portarul blocului care are şi el cont de facebook. În rest, noi să fim sănătoşi ! Nu-ţi mai trăi viaţa (doar) între două statusuri! Ieşi în lume, sună-ţi prietenii, distrează-te, foloseşte internetul şi pentru lucruri mai utile , caută-ţi iubit(ă) dacă nu ai deja pe cineva, vorbeşte mai mult şi tastează mai puţin. Viaţa cu mai puţine “smileyuri” şi mai multe zâmbete e mult mai frumoasă.
În urmă cu câteva luni am renunţat fără nicio urmă de regret la conturile de pe site-urile mai sus amintite. De ce? Cum am spus-o şi cu altă ocazie, nu le-am găsit nici până astăzi utilitatea. Unii ar putea obiecta, spunând că reţelele de socializare pot fi un bun mijloc de (auto)promovare sau de documentare (pentru diverse articole, de exemplu, am văzut că se practică) – dar ei nu reprezintă decât o minoritate, iar în marea masă a utilizatorilor de facebook sau hi5 nu mi-am mai găsit locul.
Caută, aşadar, butonul ăla de CANCEL. Sau DELETE. Iar apoi da PLAY pe butonul I have a real life now.
“Pe cine votaţi? – Nu ştim, încă nu ne-am decis! -Păi cum nu v-aţi decis? Cu Băsescu trebuie să votăm, desigur! – De ce Băsescu? -Pentru că ăsta a furat 5 ani de zile destul, nu îi mai trebuie să fure în următorii 5. Dacă vine Geoană, ăla n-a ajuns atât de sus şi, cu siguranţă, o să fure mai mult! Pe Băsescu să-l alegem, doamnelor, că face el ordine printre mafioţii din România! Să vezi cum o să-i bage la puşcărie pe toţi politicienii!”
“multumesc , exact asta gandesc si eu de aici din Praga, am votat sa am la ce ma intoarce si pt ca prietneii mei familia mea sa aiba ceea ce eu vad in jur aici : o viata mai buna, o tara reformata, legi clare , respect al autoritatilor fata de cetatean , politicieni profesionisti cu programe clare, mai putin stres , mai multa civilizatie , am votat nu numai pentru acesti 5 ani , am votat pt a impune un alt standard , mai mare asupra clasei politice. candidatii de peste 5 ani vor trebui sa se prezinte mult mai bine decat cei de anul asta si din asta numai noi avem de castigat.”
Primul fragment e o discuţie la care am asistat din întâmplare între un tip şi două doamne. Al doilea e un comentariu facut de o anume “Andra A.” pe un blog, mai precis la acest articol.
Wow! Oare cât de retardat(ă) poţi să fii încât să crezi că toate astea or să fie împlinite de unul ca… Băsescu? Cât, zău? Oare câţi alţi tâmpiţi ca ei mai sunt în ţară sau în afara graniţelor?.
Ok, nu mă înţelegeţi greşit-am zis-o şi mai jos- ştiu că Geoană e un prostănac şi că un partid ca PSD adăposteşte multe “creaturi”, una mai comunistă decât alta. Dar cum? Cum să fii atât de redus mental încât ASTA să îţi fie justificarea pentru votul pro-Băse?
Sper din tot sufletul că NU genul ăsta de oameni reprezintă majoritatea românilor (de aici sau de afară) şi că, indiferent de opţiunea politică (asta dacă aţi fost măcar la vot), NU v-aţi dus să puneţi ştampila pe vreunul dintre candidaţi din astfel de motive . Căci dacă sper degeaba, atunci… Dumnezeule mare!
Undeva, prin 1996, în preajma alegerilor prezidenţiale, vedeam la televizor o femeie care spunea, printre lacrimi “Votaţi ! Fiul meu a murit în 1989 pentru ca voi să puteţi merge acum la vot !”. Aveam doar 14 ani atunci, dar apariţia ei m-a impresionat şi mi-am zis în sinea mea că, din momentul în care voi împlini 18 ani, mă voi prezenta mereu la vot. Am făcut-o de atunci de fiecare dată, fie că a fost vorba de alegeri prezidenţiale, locale, ori un simplu referendum. Anii au trecut însă şi o dată cu ei, entuziasmul votantului tânăr. Crezul că printr-o simplă ştampilă pun umărul la bunăstarea ţării, că prin vot aleg să mă conducă cel (sau cei) care mă reprezintă şi alte rahaturi asemănătoare s-a şters cu totul, fiind înlocuit doar de scârbă, dispreţ şi o oarecare urmă de ură.
Am ajuns în anul de graţie 2009 să îmi fie silă de ei. De nesimţirea şi demagogiile lor. Nu mai dau doi bani pe importanţa mersului la vot şi pe îndemnurile ieftine pentru umplerea urnelor. Sunt un alegător scârbit. În 89 au murit oameni nevinovaţi pentru ca alţi ticăloşi – mulţi!- să poată fura în 20 de ani cât alţii în 200. Am citit prea mult, am văzut şi am trăit prea multe până acum ca să mai pot fi impresionat de orice slogan sau apariţie electorală, indiferent de numele partidului aflat în cursa pentru putere.
update 17 februarie : Cristian Lascu, redactorul şef NG România publică în numărul 82 următoarele rânduri: “Imi cer scuze faţă de cititori pentru că am acceptat includerea în paginile revistei noastre a acestei reclame. Numeroase alte mesaje pe aceeaşi temă ne-au sosit după redactarea acestei pagini. Poziţia redacţiei faţă de problema Roşia Montană e cel mai bine reflectată de articolul “Aur în suspensie”, apărut în decembrie 2005″.
“Să avem grijă de planetă” este motto-ul publicat în fiecare număr al revistei National Geographic. În spiritul acestui slogan probabil, numărul din luna noiembrie (ediţia în limba română) publică o reclamă frumos colorată, pe o pagină întreagă, în care ni se vorbeşte despre ecologizare. Ecologizarea Roşiei Montane, după exploatarea cu cianuri, evident. Aţi ghicit: o splendidă reclamă pentru Gold Corporation. Cât de trist!
În România, presa este redusă la tăcere nu prin ameninţări şi presiuni, ci prin… publicitate. Am o afacere dubioasă? Au apărut scandaluri în mass-media legate de ea? Se scandalizează opinia publică? Nu-i nimic. Închiriez spaţiu publicitar pe tv/print/radio/online (e drept, pe bani mulţi) şi cu asta am rezolvat instantaneu durerea de cap. Tăcerea cumpărată legal, prin publicitate, e metoda cea mai simplă. Am înţeles faptul că, de câteva luni bune, reclama respectivă a închis gura aproape întregii prese din România (cu excepţia Formulei-AS) vis-a-vis de cazul încă nerezolvat al Roşiei Montane. Nu m-a mirat faptul că publicitatea pentru Gold Corporation Roşia Montană este omniprezentă în presa mogulilor, de exemplu. Dar să văd aceleaşi minciuni până şi în National Geographic Romania- ei bine, la asta nu mă aşteptam niciodată. Dacă în urma unei astfel de reclame publicate ar trebui să zboare don’şoara de la marketing sau redactorul-şef Cristian Lascu nu ştiu. Nu e de competenţa mea. Dar ştiu că n-ar strica o curăţenie zdravănă acolo, până brandul NG nu ajunge praf şi pulbere din cauza unor astfel de înfometaţi, care permit publicarea oricărei mizerii pentru un bănuţ în plus. Ok, e foame mare la NG România? Publicaţi reclame la tampoane, la hârtie igienică sau la emisiunea Oanei Zăvoranu, dar nu mesaje venite de la RMCG. E dezonorant şi penibil.
Update: reclamele la RMGC continua si in numerele urmatoare din National Geographic. La mai mare!
Ok, ai auzit şi tu de la tv sau de la alţi prieteni despre hi5. Ţi-ai făcut cont acolo, urmează să îţi populezi lista cu o grămadă de “prieteni” dar, cel mai important, va trebui să îţi completezi profilul cu poze. Cât mai multe şi cât mai potrivite pentru hi5. Ce înseamnă asta? Ia o bere/cafea sau un suc în mână şi citeşte cu răbdare sfaturile de mai jos. Numai aşa vei putea avea succes pe hi5 şi vei ieşi din mediocritate !
Tastez zilnic zeci, sute sau mii de cuvinte. Apăs ore în şir litere şi cifre, le cunosc pe de rost aşezarea, încât am învăţat să tastez corect fără să mai privesc tastatura. Mă uit amuzat la un om care butonează keyboardul stângaci, doar cu un deget sau două, gândindu-mă că ăsta trebuie să fie un mare dezavantaj. Dar când vine vorba de scrisul de mână, lucrurile se schimbă. Simple formulare, semnături sau -ocazii rare- adrese pe plicuri sau vederi. Astea sunt situaţiile în care mă folosesc de scrisul de mână. Şi asta se vede. Dacă ar trebui să “ţin pasul” în scris acum, după o dictare, n-aş reuşi, chiar dacă în urmă cu câţiva ani aveam o oarecare viteză şi la capitolul ăsta. Anii au trecut însă repejor, iar scrisului de mână i-am pierdut utilitatea. Chiar dacă o scrisoare clasică are de 100 de ori mai mult farmec decât un e-mail scris cu times new roman, prefer şi eu să folosesc varianta electronică, gândindu-mă doar la utilitate şi la rapiditatea transmiterii mesajului, decât la nota personală pe care o dă petecul ăla de hârtie scris “de mână”.
Dacă o fi de bine sau de rău, n-am idee. Un lucru ştiu sigur însă: scriu mult mai încet şi mai urât (asta fără să fi avut vreodată un scris de mână demn de laudă).
Dar tu? Mai foloseşti scrisul de mână? Foloseşti exclusiv calculatorul sau ai continuat să scrii utilizând pixul/creionul/stiloul chiar şi după ce ai terminat liceul sau facultatea? Mai ştii să mâzgăleşti un bileţel “post-it” sau adaugi doar memento-uri pe mobil?
M-am întrebat -nu de puţine ori- dacă internetul, invenţia asta pe care o lăudăm de atâţia ani de zile, nu e cumva doar o sursă de îndobitocire sau o “metodă” perfectă de… însingurare. Distracţie online, sex online, refulări online, iubire online, “prietenii mei, lumea mea”, acum mai mult prezenţi online decât prin intersectări în viaţa reală (o viaţă între statusuri, despre care o să tastez cu altă ocazie mai pe-ndelete.). Totuşi, internetul nu e format doar din hi5, messenger , facebook şi cocalari.com. Dacă navighezi ceva mai mult (sau dacă ai ceva mai mult noroc), poţi (re)descoperi articole, opinii, fotografii sau chiar scurt-metraje care sunt cu adevărat interesante. Mai ales dacă ziarele, cărţile sau revistele nu îţi fac cu ochiul, pe internet te poţi “lovi” şi de creaţiile unor oameni cu adevărat talentaţi, nu doar de exprimările semi-analfabete ale multor puştoaice de liceu pe site-urile de socializare.
Comentarii recente