Sugestii pentru BACul din 2011
Evrika ! Am găsit! Dacă tot au fost anul ăsta rezultate atât de dramatice la bacalaureat m-am gândit că eu, ca un biet muritor de rând ce a trecut o dată prin examenul ăsta, aş putea veni cu câteva sugestii de bun simţ. Că vinovaţi au căutat alţii destul. Aşa că pentru “BACul” ce va avea loc în 2011 propun ministerului câteva materii din care tineretul brav viitor al ţării să dea examen. Probele prin care ar creşte cu siguranţă promovabilitatea la nivel naţional ar fi :
-HI5. Probă scrisă.Printre cerinţe: enumeraţi locaţiile cele mai bune pentru fotografii demne de hi5, descrieţi amănunţit procedeul “dă şi tu un comment pls, dau şi eu înapoi”, care este cel mai bun telefon cu care putem face poze petru hi5 şi alte asemenea. În plus, elevii să definească termenul “glitter graphics” şi să descrie pe larg funcţionalitatea acestuia. Valabil pentru elevii de la profilul real. Plus, întrebare de două puncte: cine este directorul hi5? Pentru cei de la uman, proba de hi5 devine facebook. Care-i tot pe-acolo, cu mici diferenţe.
-Messenger. Probă scrisă. Numiţi trei site-uri care oferă avatare pentru mess, definiţi termenii “mass”, “bbl”,”lol” “wtf”; scrieţi 5 statusuri-citate din autori diversi, văzute pe messenger în dreptul idurilor de piţipoance. Compunere cu tema: “Cum agăţăm pe mess”. Scrieţi un scurt eseu în limbaj de tip mirc-messenger-retard. Cei ce nu scriu cu “k,tz,sh”, vor fi penalizaţi la punctaj.
Manele. Probă practică. Cântaţi (sau recitaţi, în cazul celor fără aptitudini) două melodii din repertoriul lui Guţă/Minune/Puştiu de aur/alţii asemenea. Solistul din portofoliul căruia se va cânta e ales prin tragerea la sorţi a unui bileţel ca în vremurile bune.
Porno. Probă orală. Povestiţi în câteva cuvinte viaţa doamnei Jenna Jameson sau a madamei Alina Plugaru. Întrebări-fulger: cât timp petreceţi zilnic descărcând/vizionând xxx? Întrebări de ordin tehnic: care dintre siteurile “vesele” pe care vă faceţi veacul are cel mai bun stream? Întrebări retorice: ultima femeie agăţată a fost un avi sau un jpeg?
Sper că se aude acolo pe la nenii din minister. Doar aşa, ca mici sugestii. Hi5, facebook, messenger,porn, manele. Din astea 5 se clădeşte un viitor luminos, o carieră solidă şi o personalitate marcantă. Unde mai puneţi că n-or să mai fie probleme cu elevi prea mulţi picaţi la BAC. Să vedeţi atunci promovabilitate!







Comentarii recente